Cum o fusta neagra de 749 de lei m-a invatat ca nu poti pune pret pe respectul de sine

Povestea unei femei care a descoperit ca uneori cea mai mica schimbare poate declansa cea mai mare transformare

Stateam in oglinda din proba, purtand o fusta care costa cat salariul meu de o saptamana, si pentru prima data in 34 de ani de viata am inteles ce inseamna sa te simti acasa in propriul corp.

 

Femeia care se ascundea in spatele hainelor “practice”

Imi amintesc perfect dimineata aceea de luni din martie. Stateam in fata dulapului, privind la aceleasi 5 perechi de pantaloni negri si 7 bluze in tonuri neutre pe care le purtam in rotatie de ani de zile. Aveam 34 de ani, un job decent in marketing, un apartament frumos in centrul Bucurestiului, si un sentiment persistent ca traiesc viata altcuiva.

“Hainele practice sunt pentru femei practice,” imi spuneam de fiecare data cand vedeam ceva frumos in vitrine. “Nu am timp de frivolitati.”

Ma imbracam pentru a fi invizibila. Pentru a nu deranja. Pentru a fi “profesionala” – ceea ce in mintea mea insemna sa arat ca toata lumea, sa nu ies in evidenta, sa nu fiu “prea mult” de nimic.

Dar in acea dimineata de luni, ceva s-a schimbat. In lift, am stat langa o femeie care purta o fusta lunga, neagra, care se misca ca o poezie in jurul ei. Fiecare pas pe care il facea parea un dans. Nu era doar imbracata – era prezenta.

Si am realizat ca eu nu mai fusesem prezenta in propria viata de foarte mult timp.

 

Momentul cand universul mi-a soptit

Doua saptamani mai tarziu, se intampla ceva neobisnuit. Primeam o promovare – prima mea promovare reala in 8 ani de munca. Si cu ea, venea si ceva pe care nu il asteptam: un sentiment de panica.

“Acum va trebui sa particip la intalniri cu clienti importanti,” imi spunea sefa. “Vei reprezenta compania la evenimente. Trebuie sa arati… well, trebuie sa arati ca cineva in care oamenii au incredere.”

Seara aceea, in drum spre casa, am trecut pe langa un mic boutique pe care il observasem de sute de ori, dar in care nu intrasem niciodata. In vitrina statea o fusta lunga, neagra, asimetrica. Matasea se misca usor la curentul de aer de la intrare, ca si cum ar fi avut viata proprie.

Era aceeasi fusta pe care o purtase femeia din lift.

“Scuze,” am spus intrand in magazin, “cat costa fusta din vitrina?”

“749 de lei,” a raspuns vanzatoarea cu un zambet cald.

Inima mi s-a oprit. 749 de lei pentru o fusta? Era absurd. Era iresponsabil. Era…

“Vrei sa o probezi?” m-a intrebat femeia.

Si inainte sa imi dau seama, am spus da.

 

Revelatia din camera de proba

Cand am imbracat acea fusta, s-a intamplat ceva pe care nu il pot explica complet nici astazi. Nu era doar ca aratam diferit – ma simteam diferit.

Matasea se aseza perfect pe solduri, croiala asimetrica imi evidentia talia in cel mai flatant mod, iar lungimea creea o eleganta pe care nu stiam ca o pot avea. Dar mai mult decat atat – in oglinda vedeam o femeie pe care nu o mai vazusem de ani de zile.

O femeie care merita sa ocupe spatiu.

“Iti sta incredibil,” a spus vanzatoarea. “Pare facuta pentru tine.”

Am stat in fata oglinzii poate 10 minute. In capul meu se desfasura o lupta epica intre femeia practica care spunea “749 de lei pentru o fusta este o nebunie” si o voce noua, mai slaba, care soptea “cand a fost ultima data cand ti-ai cumparat ceva doar pentru ca te facea sa te simti frumoasa?”

Nu imi aminteam.

“O iau,” am spus, si vocea imi tremura usor.

 

Noaptea indoielilor

Acasa, cu fusta atarnand in dulapul meu printre hainele gri si negre practice, am inceput sa regret. 749 de lei! Pentru o bucata de material! Aveam datorii de platit, o masina care avea nevoie de reparatii, economii de facut pentru vacanta de vara.

Am sunat-o pe mama.

“749 de lei pentru o fusta?” a exclamat ea. “Ai innebunit? Eu port aceeasi rochie la toate nuntile de 15 ani si nimeni nu a murit!”

Am sunat-o pe cea mai buna prietena.

“Stiu ca ai primit promovarea, dar sa nu iti pierzi capul,” mi-a spus ea. “Poti gasi ceva similar la Zara cu 100 de lei.”

Am stat toata noaptea uitandu-ma la fusta. Partea practica din mine calcula cate facturi puteam plati cu acei bani. Dar era si altceva – o teama pe care abia incepeam sa o inteleg.

Frica ca daca incep sa imi cumpar lucruri frumoase, daca incep sa ma ingrijesc de mine cu adevarat, poate ca voi descoperi ca merit mai mult decat ceea ce imi permit in prezent. Si atunci ce voi face cu acea cunostinta?

 

Prima zi cand am purtat-o

Luni dimineata, am stat din nou in fata dulapului. Priveam la pantalonii negri, la bluzele sigure, la fusta care parea sa straluceasca in comparatie cu restul hainelor.

“Doar o data,” mi-am spus. “O port doar astazi si apoi o vand pe OLX.”

Cand am iesit din casa purtand acea fusta, ceva s-a schimbat in modul in care ma miscam. Pasii imi erau mai increzatori. Spatele mai drept. Cand am intrat in lift, femeia de la etajul 3 mi-a spus: “Ce frumos arati astazi!”

In metrou, am observat ca oamenii se uitau la mine – nu cu dispret sau curiozitate nepoliticoasa, ci cu o apreciere care ma facea sa ma simt vazuta intr-un mod pozitiv pentru prima data de mult timp.

La birou, colegii au inceput sa ma observe diferit. “Ai ceva nou?” m-a intrebat Anca de la contabilitate. “Pari… luminoasa.”

 

Cand realitatea m-a lovit

Dar transformarea nu a fost usoara. Cu noua promovare veneau responsabilitati noi, si eu trebuia sa imi gasesc vocea intr-un mediu predominant masculin.

Prima mea prezentare importanta a fost un dezastru. Am balbait, am uitat jumatate din ce voiam sa spun, si am iesit din sala de conferinte simtindu-ma ca o impostoare intr-o fusta care costa prea mult.

“Poate ca mama avea dreptate,” imi spuneam. “Poate ca nu sunt facuta pentru asta.”

Urmatoarele saptamani au fost un carusel de indoieli. Intr-o zi ma simteam puternica in fusta mea de matase, in alta ma simteam ridicola. Colegii incepusera sa faca comentarii subtile: “Vai, ce eleganta esti tu mereu acum” – spus intr-un ton care sugera ca eleganta era ceva suspect, ceva ce nu se potrivea in mediul nostru de lucru.

Am inceput sa ma intreb daca schimbarea exterioara pe care o facusem nu era decat o masca, si daca in interior eram aceeasi femeie nesigura care se ascundea in spatele hainelor practice.

 

Noaptea cand am vrut sa renunt

A venit si noaptea aceea din iunie cand totul parea sa se prabuseasca. Pierdusem un client important din cauza unei erori de comunicare, seful imi criticase dur prezentarea, si ma intorsesem acasa simtindu-ma mai mica ca niciodata.

Am stat in fata oglinzii, purtand acea fusta care acum imi parea o ironie cruda. “Cine crezi ca esti?” imi spuneam. “O fusta scumpa nu te face o femeie de succes. Esti aceeasi persoana care nu reuseste sa isi gaseasca vocea cand conteaza cu adevarat.”

Am luat fusta sa o pun inapoi in dulap, hotarata sa nu o mai port niciodata. Dar cand am atins matasea, am simtit din nou acea senzatie familiara – nu de falsa incredere, ci de acasa.

Si atunci am realizat ceva crucial: fusta nu imi daduse incredere. Imi daduse permisiunea sa fiu increzatoare. Imi reamintea ca merit sa ocup spatiu, ca merit sa fiu vazuta, ca merit sa imi iau drepturile in serios.

Adevarata transformare nu se intamplase in momentul cand am cumparat fusta. Se intampla acum, cand alegeam sa cred in mine chiar si cand totul parea sa mearga prost.

 

Momentul vulnerabilitatii supreme

In iulie, am trait cea mai grea perioada din viata mea profesionala. Un proiect la care lucrasem luni de zile a esuat spectaculos. In ziua prezentarii finale catre client, am stat in fata a 15 oameni importanti si a trebuit sa explic de ce compania noastra pierduse o investitie de 100.000 de euro.

Purtam fusta mea neagra – nu ca o armura, ci ca un amic care imi reamintea cine sunt cu adevarat.

“Am gresit,” am spus, privind in ochii fiecarei persoane din sala. “Am facut o evaluare incorecta a riscurilor, si din cauza asta suntem aici astazi. Dar vreau sa stiti ca am invatat din aceasta greseala mai mult decat am invatat din toate succesele mele la un loc.”

Si apoi am facut ceva neasteptat – am prezentat un plan detaliat de recuperare, am propus solutii concrete, si am cerut o a doua sansa.

Sala era in tacere. Simteam ca se termina totul – cariera, respectul colegilor, increderea in mine.

Pana cand CEO-ul companiei client s-a ridicat si a spus: “In 20 de ani de business, rar am vazut pe cineva care sa isi asume responsabilitatea cu atata curaj si sa vina cu solutii concrete in loc de scuze. Sa discutam despre planul tau de recuperare.”

 

Cand am inteles cu adevarat lectia

Sase luni mai tarziu, nu doar ca recuperasem proiectul, dar devenisem responsabila pentru intregul departament. Nu pentru ca purtam haine mai scumpe, ci pentru ca invatasem sa imi asum cine sunt – cu calitati si defecte, cu succese si esecuri.

Fusta mea de matase devenise simbolul unei transformari mai profunde. Nu era vorba despre bani cheltuiti pe o bucata de material. Era vorba despre faptul ca pentru prima data in viata mea imi dadusem voie sa investesc in propria valoare.

Incepusem sa imi cumpar si alte haine frumoase – nu pentru a impresiona pe cineva, ci pentru ca intelegeam ca modul in care ma ingrijesc de mine reflecta modul in care ma vad pe mine.

 

Revelatia care a schimbat totul

Povestea asta ar putea sa se termine aici, cu o lectie frumoasa despre increderea in sine si investitia in propriul look. Dar adevarata cotitura a venit cu un an mai tarziu.

Eram la o conferinta de leadership feminin, purtand – desigur – fusta mea neagra, cand o tanara mi s-a apropiat in pauza.

“Scuzati-ma,” mi-a spus. “Sunt la primul meu job si ma simt foarte nesigura. Dar vazandu-va pe dumneavoastra – modul in care vorbiti, cum va purtati, eleganta cu care va prezentati – mi-ati dat curaj sa cred ca si eu pot sa ajung acolo. Pot sa va intreb unde v-ati cumparat fusta? Este absolut superba.”

In acel moment am realizat ceva care mi-a schimbat complet perspectiva: transformarea mea nu se oprise la mine. Devenisem acea femeie din lift care ii inspira pe altii sa isi doreasca mai mult pentru ei insisi.

Fusta nu era doar o investitie in mine – era o investitie in toate femeile care ma vor vedea purtand-o si isi vor spune: “Si eu merit sa arat si sa ma simt atat de bine.”

 

Cum impartasesc acum aceasta lectie

Astazi, cand vorbesc cu femei care se lupta cu increderea in sine, le spun povestea fustei mele de 749 de lei. Nu pentru ca toate trebuie sa isi cumpere haine scumpe – ci pentru ca toate merita sa investeasca in propria valoare.

Uneori investitia este o fusta. Alteori este un curs, o carte, o conversatie dificila, sau pur si simplu momentul cand alegi sa te privesti in oglinda si sa iti spui: “Merit mai mult decat asta.”

Am inteles ca respectul de sine nu vine din exterior spre interior. Vine din interior spre exterior si se reflecta in alegerile pe care le facem – inclusiv in modul in care alegem sa ne prezentam lumii.

 

Lectia care mi-a schimbat viata (si care iti poate schimba si tie viata)

Iata ce am invatat din acea fusta de matase neagra care parea sa coste prea mult:

 

Nu poti pune pret pe respectul de sine, dar poti investi in el.

Fiecare data cand alegi sa investesti in tine – fie ca este vorba de o haina care te face sa te simti incredibila, fie ca este vorba de timp petrecut dezvoltandu-ti abilitatile, fie ca este vorba despre curajul de a cere ceea ce meriti – trimiti un mesaj puternic universului si propriului tau subconstient:

“Eu merit asta.”

Si cand incepi cu adevarat sa crezi ca meriti asta, lumea intreaga incepe sa te trateze ca pe cineva care merita asta.

Fusta mea de 749 de lei nu m-a facut o femeie mai valoroasa. Dar mi-a dat permisiunea sa ma comport ca femeia valoroasa care eram deja, dar pe care ma temeam sa o las sa iasa la suprafata.

 

Provocarea mea pentru tine

 

Acum vreau sa iti pun o intrebare care mi-a schimbat viata:

 

Care este acea “fusta” din viata ta?

Acel lucru pe care ti-l doresti, dar pe care ti-l interzici pentru ca “costa prea mult”, “este prea mult”, “nu este practic”?

Poate ca nu este o haina. Poate ca este cursul acela pe care vrei sa il faci. Vacanta aceea pe care o amani mereu. Conversatia aceea dificila pe care o eviti. Jobul acela pentru care te simti “nepregatita”.

Eu iti spun ca frica ta de a investi in tine nu este despre bani. Este despre teama de a descoperi cat de mult meriti cu adevarat.

Si daca esti gata sa descoperi asta, atunci esti gata pentru propria ta transformare.

 

Intrebarea este: esti pregatita sa iti dai voie sa stralucesti?

 

P.S. Fusta aceea de matase neagra o am si astazi. O port la toate evenimentele importante din viata mea – nu ca pe o amuleta, ci ca pe o amintire ca merit sa ocup spatiul pe care il ocup si ca investitia in mine insami a fost cea mai profitabila decizie pe care am luat-o vreodata.